Trenul vieţii...!

Doua poezii, nu sunt creaţii proprii, dar merită citite!

Un lung tren ne pare viaţa
Ne trezim în el mergând
Fără să ne mai dăm seama
Unde ne-am suit şi când.

Fericirile sunt halte
Unde stăm câte-un minut
Până să ne mai dăm seama
Sună, pleacă, a trecut.

Iar durerile sunt staţii
Lungi de nu se mai sfârşesc,
Şi în ciuda noastră parcă
Tot mai multe se ivesc…

Arzători de nerăbdare
Înainte tot privim,
Vrem s-ajungem tot mai iute
La vre-o gară ce-o dorim…

Ne trec zilele, trec anii
Clipe sfinte şi dureri,
Aşteptând hrăniţi de visuri
Noi momente de plăceri.

Mulţi copii voioşi se urcă
Câţi în drum n-am întâlnit
Iar câte-un bătrân coboară
Trist, de forţe istovit

Vine-odată însă vremea
Să ne coborâm şi noi,
Ce n-am da atunci o clipă
Să ne-ntoarcem înapoi

Căci pe când privim în urmă
Plângem timpul ce-a trecut,
Sună gara veşniciei
Am trăit, dar n-am ştiut...

2
Viata noastra-i ca un tren
ce poposeşte uneori
în gări uitate în deşert
sau învăluite în mister.
Greşim ,n-am ales bine drumul
ne-au înşelat cei ce-i iubim,
dar trenul merge înainte
cu roţi de fier ce ruginesc.
Plângem, dar e târziu
iar timplu nu ne iartă
trenul merge, încotro?
nu ştiu, dar nu-mi mai pasă.

Nu trenul este vinovat
iar gara n-are nici o vină
când căutarile au eşuat
sau ai greşit, grădina nu era divină.
Nici roţile ce te-au purtat
spre zări dorite şi visate
n-au nici o vină dacă azi
rugina a cuprins a lor roate.
Iar gara refugiul azi uitat
priveşte trist spre nicăeri
trenurile nu mai vor să vină
să poposească la vechi amintiri.
Vinovaţi suntem doar noi
am greşit atunci când am ales
semănând iluzii şi-ntrebări
iar azi... doar mergem la cules...